Cristi Bud a suferit o accidentare horror la antrenamentul lui ACS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea din Liga 4.
Ajuns în această vară sub comanda lui Andrei Cristea, Bud a recunoscut că a avut parte de o „accidentare urâtă” la ședința de pregătire. Cu ochiul umflat, fostul atacant al lui CFR Cluj speră să revină cât mai repede pe gazon.
În vârstă de 37 de ani, fotbalistul care a fost de trei ori campion cu CFR Cluj se află probabil la ultima provocare a carierei.
Cristi Bud a trecut prin momente grele la antrenamentul lui ACS FC Dinamo, club unde a ajuns chiar în această lună, după ce în acest an a mai jucat și pentru cei de la Făurei.
La ședința de pregătire, Bud a suferit o accidentare gravă și s-a ales cu patru copci.
„Totul s-a întâmplat la antrenament. Am 4 copci. E o accidentare urâtă, dar sper să revin cât de curând. Sunt bine acum. M-am speriat un pic”, a declarat Cristi Bud, pentru ProSport.
Vârful a avut parte de multe necazuri pe plan personal. la numai un an de la decesul primului său copil, Bud era cât pe ce să-l piardă și pe cel de al doilea. Milan Bud a intrat în comă la puțin timp după naștere, iar medicii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire. „Am avut probleme și cu al doilea copil, cinci zile a fost în comă și nu a primit nicio șansă de supraviețuire. Dacă nu mă înșel, e singurul copil care trăiește cu ceea ce a avut”.
Cu Andrei Cristea pe bancă, ACS FC Dinamo își propune să promoveze în Liga 3, acolo unde a ajuns de curând CS Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER